Pădurea Bejan este o arie protejată de interes național (rezervație naturală de tip forestier), situată în sud-vestul Transilvaniei, pe teritoriul administrativ al județului Hunedoara. Rezervația este amplasată pe teritoriul sud-vestic al municipiului și este străbătută de drumul județean DJ708E, care leagă localitatea Almașu Sec de reședința județului Hunedoara.

Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate) și se întinde pe o suprafață de 70 hectare. Pădurea Bejan se suprapune sitului de importanță comunitară omonim și are o deosebită valoare științifică, pe această suprafață coabitează 8 din cei 9 reprezentanți indigeni ai genului Quercus (o specie de stejar), conviețuirea îndelungată ducând la hibridări, prezența acestora dând valoare de unicat acestei rezervații.

Specii faunistice semnalate în arealul rezervației: căprioară (Capreolus capreolus), jderul de copac (Martes martes), iepurele de câmp (Lepus europaeus), apolonul negru (un fluture din specia Parnassius mnemosyne), șarpele orb (Anguis fragilis), șarpele lui Esculap (Elaphe longissima), șarpele de alun (Coronella austriaca), gușter (Lacerta viridis), vipera cu corn (Vipera ammodytes), șopârla de pădure (Lacerta praticola), șarpe inelat (Natrix natrix), sau brotacul verde de copac (Hyla arborea) sau ivorașul-cu-burta-galbenă (Bombina variegata).

În Pădurea Bejan există locuri special amenajate pentru gratare şi picnic, precum şi un parc, având o mică grădină zoologică.

sursa: www.devaturism.ro