Prin intermediul acestui apel de proiecte vor fi sprijinite activități specifice realizării de investiții pentru dezvoltarea entităților de inovare și transfer tehnologic (ITT), implicit și a centrelor de competență, în concordanţă cu Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare și a documentelor regionale de specializare inteligentă, respectiv:
- crearea şi dezvoltarea infrastructurilor de inovare şi transfer tehnologic (ITT), respectiv, construcţia, extinderea şi dotarea cu echipamente și software necesare, prin raportare la definiția investiției inițiale în sensul prevederilor normelor de ajutor de stat regional și ale prevederilor Ghidului specific;
- achiziționarea de servicii de transfer tehnologic specifice, activități de internaționalizare, drepturi salariale pentru personalul implicat in activitatea de transfer tehnologic.
În conformitate cu prevederile legale, iniţiativa constituirii unei entităţi din infrastructura de inovare şi transfer tehnologic poate aparţine autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, unităţilor de cercetare, universităţilor, camerelor de comerţ şi industrie, asociaţiilor patronale şi profesionale, precum şi agenţilor economici cu sediul în România.
Pentru proiectele în care sunt incluse doar activități ce intră sub prevederile ajutorului de stat regional, precum și în cazul în care sunt incluse pe lângă acestea și activități ce intră sub incidența ajutorului de minimis, valoarea finanțării nerambursabile acordate este de minimum 75 000 euro, și maximum de 3 milioane euro, echivalent în lei la cursul de schimb Inforeuro, valabil la data lansării apelului de proiecte, astfel:
- Pentru proiectele care cuprind doar componenta aferentă ajutorului de stat regional sau ambele componente valoarea finanțării nerambursabile acordate este de minimum 75 000 euro, și maximum de 3 milioane euro;
- Pentru proiectele care cuprind doar componenta de minimis, valoarea finanțării nerambursabile acordate este de minimum 75 000 euro și și maximum de 200.000 euro.
Contribuția proprie la valoarea eligibilă a proiectului pentru componenta de ajutor de stat regional este de 45%, 55% sau 65% în funcție de tipul solicitantului (respectiv încadrarea în categoria întreprinderilor micro, mici, mijlocii sau mari), iar pentru componenta de minimis este de 10% din valoarea eligibilă aferentă acestei componente.
Cererile de finanțare pot fi depuse în perioada 20 august 2018 (ora 12.00) – 20 februarie 2019 (ora 12.00), prin intermediul aplicației electronice MySMIS.
Alocarea financiară pentru Regiunea Vest este de 7,7 mil. euro
Ghidul specific poate fi consultat pe site-ul programului www.inforegio.ro și pe site-ul ADR Vest la link-ul: http://adrvest.ro/ghidul-specific-pi-1-1-a/.