În cadrul acestei scheme, pot fi finanțate cu ajutor de stat investițiile inițiale cu cheltuieli eligibile în valoare de cel puțin 500 milioane lei (aproximativ 100 mil. euro) constând în demararea unei unitãți noi sau diversificarea unei unitãți, în sectoarele economice care implicã realizarea de produse cu valoare adãugatã mare, cum sunt:
- fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice,
- fabricarea de aeronave și nave spațiale,
- fabricarea autovehiculelor de transport rutier,
- aparate și instrumente medicale și stomatologice etc.
Ajutorul de stat se acordã sub formã de sume nerambursabile pentru finanțarea costurilor cu active corporale și necorporale, precum și a costurilor privind construcțiile, aferente investiției inițiale, în limita intensitãții maxim admisibile, în prezent stabilitã prin H.G. nr. 517/2014, cu modificãrile și completãrile ulterioare.
Schema de ajutor de stat va fi implementatã de Ministerul Finanțelor și va beneficia de un buget total de 3.750 milioane de lei (aproximativ 750 milioane de euro). Bugetul mediu anual al schemei este de 750 milioane de lei (aproximativ 150 milioane de euro). Acordurile de finanțare vor fi emise în perioada 2021-2025, iar plata ajutorului de stat se va realiza în intervalul 2022-2030.
Proiectul de act normativ, însoțit de Nota de fundamentare, a fost publicat pentru consultare publică la secțiunea Transparență decizională – Proiecte acte normative. Toți cei interesați pot transmite eventuale propuneri, sugestii sau opinii la adresa: publicinfo@mfinante.gov.ro