Astăzi, 4 septembrie 2025, la sediul Camerei de Comerț și Industrie Hunedoara, a avut loc Sesiunea de Dialog Economic Româno-Italian – „Parteneriate și Perspective Investiționale”, un eveniment economic de referință organizat de Primăria Municipiului Deva, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Hunedoara.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai administrației publice locale, ai mediului de afaceri din județele Hunedoara și Alba, precum și delegați ai unor companii italiene care activează deja în zonă.
Aceștia au împărtășit din experiențele lor și au oferit exemple de bune practici în colaborarea economică româno-italiană.
Sesiunea a oferit un cadru propice pentru discuții directe între antreprenorii locali și potențiali parteneri italieni, fiind evidențiate oportunitățile investiționale din municipiul Deva. Participanții au apreciat deschiderea autorităților locale față de inițiativele care pot stimula economia și crea noi locuri de muncă.
𝐋𝐮𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐈𝐨𝐚𝐧 𝐑𝐮𝐬, 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐞𝐯𝐚: „Dezvoltarea economică a orașului nostru este o prioritate, iar colaborările internaționale, cum este cea cu partenerii italieni, reprezintă o direcție strategică. Suntem deschiși și pregătiți să oferim sprijin concret investitorilor care aleg Deva. Le mulțumim tuturor participanților pentru interes și încredere.”
Primăria Municipiului Deva își reafirmă angajamentul pentru susținerea mediului antreprenorial local și atragerea de investiții care să contribuie la dezvoltarea economică durabilă a municipiului nostru.
  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.