Marți, 10 septembrie 2024, Primăria Municipiului Deva a primit vizita unei delegații a Ambasadei Marii Britanii la București, în cadrul unei întâlniri de lucru menite să exploreze potențialul de dezvoltare economică și investițional al municipiului și al regiunii. Delegația condusă de către David Edmondson, Consilier economic, a fost întâmpinată de către viceprimarul Devei, Ferdinand-Zoltan Pogocsan, alături de reprezentanți ai aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Deva.
Pe parcursul discuțiilor, au fost prezentate planurile de dezvoltare și modernizare ale municipiului, cu accent pe proiectele deja finanțate și implementate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, precum și proiectele aflate în curs de implementare prin PR Vest 2021-2027 și Programul Național de Redresare și Reziliență. De asemenea, s-a adus în discuție poziționarea avantajoasă a municipiului Deva la rețeaua europeană de transport (TEN-T), un aspect important pentru atragerea de investiții și consolidarea statutului de oraș-magnet al Devei în contextul economic și social al zonei periurbane și funcționale. Reprezentanților Ambasadei Marii Britanii la București li s-au furnizat informații esențiale privind profilul economic și social al localității, precum și detalii despre perspectivele de dezvoltare pe termen mediu și lung. Un alt subiect esențial abordat a fost programul de energie curată, relevant în contextul tranziției economice atât la nivel local, cât și județean. De asemenea, au fost discutate detalii despre industriile locale care s-au închis sau sunt în curs de reconversie, subliniindu-se importanța atragerii de noi investiții pentru revitalizarea economică a regiunii.
Repartizarea soldului investițiilor străine directe (ISD) în funcție de țara de origine a investitorului, la 31 decembrie 2022, plasează Marea Britanie pe locul 10 în clasamentul investițiilor străine directe în România, cu o valoare totală de 3.288 milioane de euro. În municipiul Deva, cel mai mare investitor străin cu capital britanic este compania SEWS Romania. În anul 2023, SEWS Romania a raportat o cifră de afaceri de 118.036.020 euro și un număr de 2.164 de angajați.
Compartiment investitori, relații externe