Primarul Municipiului Deva, domnul Nicolae-Florin Oancea, a avut o întrevedere, vineri, 15 martie 2019, cu E.S. doamna Michèle Ramis, ambasadorul Republicii Franceze în România, aflată într-o vizită de lucru în localitate.

Domnul primar Nicolae-Florin Oancea a folosit acest prilej pentru a-i prezenta doamnei ambasador Ramis istoricul celor două înfrățiri pe care municipiul Deva le are cu localități din Franța, respectiv orașul Arras și orașul Cherbourg-Octeville.

Actul de înfrățire dintre municipiul Deva și orașul Arras a fost semnat în anul 1998, relația de cooperare bilaterală fiind una fructuoasă. De-a lungul anilor au fost derulate activități comune și de sprijin în diverse domenii de cooperare. La nivel universitar, anual, în urma unei proceduri de selecție de dosare realizată de către Fundația Artois Roumanie, câte doi studenți cu domiciliul în municipiul Deva au beneficiat de un stagiu de pregătire de un an la Universitatea din Artois (cursurile, cheltuielile de ședere și transportul între țări, inclusiv pe perioada vacanțelor, fiind asigurate de partea franceză, alături de o bursă de întreținere). La nivel medical, anual, câte doi medici de la Spitalul Județean de Urgență din Deva au beneficiat de un stagiu de pregătire de 1-2 luni, la Centrul Spitalicesc din Arras (pregătire în specializările medicilor, cu cheltuieli de ședere asigurate). Sprijinul s-a materializat și la nivel cultural, numeroase donații de carte franceză ajungând la Deva. La nivel administrativ, delegații din partea celor două municipalități au efectuat vizite reciproce, punând baza pentru diverse schimburi de experiență.

Administrația condusă de Primarul Nicolae-Florin Oancea a reactivat înfrățirea cu orașul Arras, în luna Octombrie a anului trecut, la invitația Primăriei Municipiului Deva, o delegație din localitatea franceză fiind din nou prezentă la Deva. Profesori universitari din Franța şi reprezentanţi ai Primăriei oraşului Arras s-au aflat atunci, timp de două zile, la Deva, pentru a participa la o serie de evenimente organizate de Primăria Municipiului Deva şi Academia de Studii Economice din Bucureşti.

Municipiul Deva și orașul Cherbourg-Octeville s-au înfrățit în anul 2004, însă relațiile bilaterale au fost demarate încă din anul 1996, prin acțiuni comune realizate de către cluburile Rotary din cele două localități. Aceste acțiuni au continuat și după parafarea înfrățirii, creând astfel o punte de sprijin reciproc între cele două comunități. Schimburi de experiențe au avut loc, deasemenea, și la nivel administrativ.

Cu prilejul discuțiilor ce au avut loc la Primăria Municipiului Deva, primarul Nicolae-Florin Oancea i-a pus în vedere doamnei Ambasador Michèle Ramis demersurile actualei conduceri a municipalității pentru a reactiva relația bilaterală cu orașul Cherbourg-Octeville.

Desemenea, domnul primar Nicolae-Florin Oancea i-a prezentat E.S. doamna ambasador Michèle Ramis, aflată pentru prima oară într-o vizită oficială în municipiul Deva, date cu privire la investitorii francezi ce activează în municipiu, precum și informații referitoare la oportunitățile locale de investiții și principalele proiecte de dezvoltare ale municipalității. Au mai fost punctate aspecte ce țin de turism, cultură și dezvoltare a teritoriului. Ambasadoarea Ramis a subliniat, pe parcursul discuțiilor, interesul în creștere al investitorilor francezi pentru România, mai ales pentru localități precum Deva, care au acces la infrastructura de autostradă și la Coridorul feroviar Pan-European IV. Domnia Sa a mai scos în evidență faptul că întreprinderile franceze caută mână de lucru calificată, ingineri, oameni care vorbesc limba franceza, calificati, pentru a lucra în întreprinderile lor.

La întâlnire au mai participat doamna Helene Roos, Directoarea Institutului francez din România; domnul Michel Monsauret, Atașat de cooperare educativă al Institutului Francez din România ; doamna Inspector Școlar General,  prof.dr. Maria Ștefănie; domnul prof.dr. Marin Florin Ilieș, Directorul Colegiului Național „Decebalˮ din Deva; domnul Vasilică Potecă, administratorul public al municipiului Deva și domnul Ovidiu Moș, Viceprimar al Primăriei Municipiului Deva.

E.S. doamna Ambasador Michèle Ramis se află în vizită la Deva pentru a acorda oficial Colegiului Național „Decebalˮ distincția LabelFrancÉducation, recunoaștere atribuită instituțiilor de învățământ străine care contribuie la promovarea limbii și culturii franceze. Distincția recunoaște și valorizează unitățile şcolare publice sau private care oferă un program consistent de limbă franceză şi permite elevilor să descopere alte discipline în această limbă.

Totodată, vizita înaltului diplomat francez marchează, la Deva, Sezonul România – Franța 2019, inițiativă bilaterală ce are ca țintă reînnoirea imaginii și percepției pe care țările noastre le au una față de cealaltă și întărirea legăturilor economice, științifice și culturale, ce ne leagă în mod istoric.

Din punct de vedere economic, conform Băncii Naționale a României, Franța se clasează pe locul al V-lea în clasamentul referitor la ponderea soldului investițiilor străine directe în România pe țări de origine, cu o cotă de 6,2% și o valoare totală a acestora de 4.731.000.000 Euro.

Serviciul investitori, relații externe

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.