Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), în calitate de autoritate de coordonare a politicilor și a măsurilor de încurajare și de stimulare a industriei prelucrătoare, elaborează politici și mecanisme de sprijin pentru mediul economic în scopul diminuării efectelor crizelor economice și în vederea dezvoltării, în mod sustenabil, a operatorilor economici, inclusiv scheme de ajutor de stat.            

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a inițiat proiectul de ordonanță de urgență prin care industria prelucrătoare primește ajutoare de stat în valoare de 447 de milioane de euro în perioada 2025-2027. Bugetul mediu anual maxim al schemei este echivalentul în lei al sumei de 149 milioane euro. Numărul maxim estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de 20. Inițiativa a fost aprobată în ședința Executivului.

Măsurile de sprijin acordate prin prezenta ordonanță influențează direct capacitatea entităților din domeniul industriei prelucrătoare.

Pentru județul Hunedoara, intensitatea maximă a ajutorului de stat este de 50%, iar nivelul maxim al ajutorului de stat de care poate beneficia o întreprindere este de 41.250.000 de euro.

Sunt eligibile cheltuielile privind investiții în:
– active corporale și necorporale legate de demararea unei unităţi noi;
– extinderea capacităţii unei unităţi existente;
– diversificarea producţiei unei unităţi prin produse care nu au fost fabricate anterior în unitate;
– schimbare fundamentală a procesului general de producţie al unei unităţi existente;
– crearea de noi locuri de muncă.

Hotărârea Guvernului privind acordarea de granturi în industria prelucrătoare poate fi consultată aici.

Compartiment investitori, relații externe
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.