Ministerul Fondurilor Europene a scos în dezbatere publică proiectul de Ghid al solicitantului pentru linia de finanțare Innotech Student 2020, din cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020.

Apelul va finanța antreprenoriatul în rândul studenților.

Bugetul alocat apelului este de 20 mil. euro, din care 17 mil. reprezintă contribuția UE, iar 3 mil. contribuția națională.

Din bugetul schemei de minimis se vor acorda fonduri nerambursabile unor studenți, pe baza unor planuri de afaceri, în funcție de numărul de locuri de muncă create, astfel:

  • Ajutor de minimis mai mic sau egal cu 40.000 de euro – minim 2 locuri de muncă create;
  • Ajutor de minimis cu o valoare mai mare de 40.000 de euro dar mai mică sau egală  cu 60.000 de euro – minim 3 locuri de muncă create;
  • Ajutor de minimis cu o valoare mai mare de 60.000 de euro dar mai mică sau egală cu 80.000 de euro – minim 4 locuri de muncă create;
  • Ajutor de minimis cu o valoare mai mare de 80.000 de euro dar mai mică sau egală cu 100.000 de euro – minim 5 locuri de muncă create.

Statul estimează că vor fi create astfel circa 350 de firme noi. Aceasta înseamnă că, în medie, fiecare firmă va primi 40.000 de euro după estimările MFE.

Solicitanți eligibili sunt:
• Instituţii de învăţământ superior publice şi private, acreditate;
• Şcoli doctorale şi graduale cu personalitate juridică, inclusiv parteneriate intre acestea și sectorul privat/ centre de CDI;
• Institute/centre de cercetare acreditate, inclusiv institute de cercetare ale Academiei Române
• Academia Română;
• Asociaţii profesionale;
• Camere de comerţ şi industrie;
• Instituții și organizații membre ale Pactelor Regionale și Parteneriatelor Locale pentru Ocupare și Incluziune Socială;
• Furnizori de formare profesională continuă autorizaţi, publici şi privaţi;
• Organizaţii sindicale şi patronate;
• Membri ai Comitetelor Sectoriale şi Comitete Sectoriale cu personalitate juridică;
• ONG-uri;
• Parteneriate între categoriile mai sus menționate.

Acțiuni sprijinite:
• Campanie de informare a publicului cu privire la programul de formare antreprenorială, precum și cu privire la metodologia de selecție a grupului țintă și, ulterior, a planurilor de afaceri ce vor fi sprijinite în cadrul proiectului;
• Selectarea grupului țintă ce va participa la cursurile organizate în cadrul programului de formare antreprenorială;
• Derularea programului de formare antreprenorială;
• Selectarea planurilor de afaceri ce vor fi finanțate în cadrul proiectului;
• Organizarea și derularea de întreprinderi simulate;
• Efectuarea de stagii de practică;
• Furnizarea, de către administratorul schemei de antreprenoriat, a serviciilor personalizate de consiliere/ consultanță/ mentorat ulterior finalizării procesului de selecție a planurilor de afaceri;
• Asigurarea înființării și demarării funcționării întreprinderilor ce vor realiza planurile de afaceri cu ajutor de minimis în cadrul proiectului.

Ghidul poate fi consultat la accesând: http://mfe.gov.ro/consultare-publica-pocu-ghidul-innotech-student/

Propunerile si sugestiile pot fi trimise până la data de 4 mai 2020, la adresa de e-mail: consultare.pocu@fonduri-ue.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.