România a pierdut trei locuri în clasamentul ‘Doing Business 2020’, elaborat de Banca Mondială, şi a coborât pe poziţia 55 din 190 de ţări, de pe locul 52 anul trecut.
Scorul general al României în acest an (73,3 puncte) este mai mare decât anul trecut (72,3 puncte), dar țara a coborât în clasament, deoarece alte țări au înregistrat progrese mai importante. Ungaria (52), Maroc (53) și Cipru (54) sunt printre țările care au depășit România, comparativ cu clasamentul de anul trecut.
De asemenea, România se situează mai jos decât vecinii Serbia (44) și Moldova (48), dar depășește la scor Bulgaria (61) și Ucraina (64). Țara Europei de Est unde cea mai ușoară realizarea unei investiții, potrivit Băncii Mondiale, este Georgia, care se află pe locul 7, cu un scor de 83,7 puncte, înaintea Regatului Unit, Norvegiei, Suediei și Germaniei. Lituania (11), Macedonia de Nord (17), Estonia (18) și Letonia (19) sunt, de asemenea, printre cei performanți ai regiunii.
Conform raportului, România a ușurat inițierea unei afaceri prin acceptarea înregistrării voluntare a taxei pe valoarea adăugată (TVA). Cu privire la plata taxelor, România a simplificat acest proces prin eliminarea a cinci impozite și contribuții plătite de angajatori. În același timp, a fost introdusă o nouă contribuție de asigurare plătită de angajator. În același timp, România se află pe locul 157 în ceea ce privește obţinerea de electricitate, întrucât procedurile implică mult timp de așteptare, uneori și până la 174 de zile pentru conectarea la reţeaua de curent electric. La indicatorul referitor la obţinerea autorizaţiei de construcție, România ocupă locul 147 din 190, cu 24 de proceduri şi o perioadă de aşteptare care poate ajunge până la 260 de zile.
Pentru a consulta materialele, accesați link-urile de mai jos.
Doing Business 2020 – Training for reform – World Bank Group Study on 190 Economies
Doing Business 2020 – Training for reform – World Bank Group Study on the Economy profile of Romania