Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și investiții a publicat ieri, 15 decembrie 2022,  Ghidului specific condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență în cadrul apelului de proiecte: DIGITALIZAREA IMM-URILOR – GRANT DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PE ÎNTREPRINDERE CARE  SĂ SPRIJINE IMM-URILE ÎN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE.

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii au la dispoziție materiale cu toate condițiile de accesare a granturilor de câte 20.000-100.000 de euro din Programul pentru digitalizarea IMM, modelul de plan de afaceri, manualul de înscriere la finanțare în sistemul electronic PNRR și alte documente necesare sesiunii programate să se deschidă pe 1 februarie 2023.

Beneficiari eligibili: IMM-uri înființate în baza Legii nr. 31/1990 republicată privind societățile, Legii nr. 1/2005 republicată privind organizarea și funcționarea cooperației, respectiv OUG nr. 6/2011 actualizată pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, care au sediul social în România.

Buget apel: Valoarea totală alocată prezentului apel este de 347,50 milioane euro (pentru Regiunea Vest sunt alocați 49,752,100 Euro)

Tip apel: competitiv

 Calendar orientativ privind apelul de proiecte:

  • Data și ora de începere a depunerii de proiecte: 01.02.2023, ora 10.00
  • Data și ora de închidere a depunerii de proiecte: 31.03.2023, ora 24:00
  • Perioadă etapă evaluare proiecte: 01.04.2023 – 31.05.2023

Alocarea se va face astfel:

  • 20.000 și 30.000 euro pentru microîntreprindere;
  • 20.000 și 50.000 euro pentru întreprindere mică;
  • 20.000 și 100.000 euro pentru întreprindere mijlocie.

Valoarea asistenței financiare nerambursabile reprezintă 90% din totalul cheltuielilor eligibile pentru toate tipurile de beneficiari. Cofinanțare reprezintă 10%

Categorii de cheltuieli eligibile în cadrul acestui apel de proiecte, includ:

  • cheltuieli cu servicii de consiliere/analiză pentru identificarea soluțiilor tehnice de care are nevoie IMM-ul, cu condiția ca soluțiile tehnice identificate și descrise în documentația tehnică realizată, să facă obiectul investițiilor din cadrul proiectului aferent cererii de finanțare;
  • cheltuieli aferente achiziționării de hardware TIC, de echipamente pentru automatizări și robotică integrate cu soluții digitale și a altor dispozitive și echipamente aferente, inclusiv pentru E-commerce, IoT (Internet of Things), tehnologii blockchain etc., precum și cheltuieli de instalare, configurare și punere in funcțiune;
  • cheltuieli aferente realizării rețelei LAN/WiFi;
  • cheltuieli aferente achiziționării și/sau dezvoltării și/sau adaptării aplicațiilor/licențelor software, cheltuieli pentru configurarea și implementarea bazelor de date, migrarea și integrarea diverselor structuri de date existente, pentru gestiune financiară, gestiunea furnizorilor, resurse umane, logistică, cheltuieli pentru implementarea RPA (Robotic Process Automation), ERP (Enterprise Resource Planning), CRM (Customer Relationship Mangement), pentru sisteme IoT (Internet of Things) și AI (Artificial Intelligence), tehnologii blockchain, soluții E-Commerce etc. și integrarea acestora in BTP (Business Technology Platform), acolo unde este cazul;
  • cheltuieli aferente achiziționării unui website de prezentare a companiei;
  • cheltuieli aferente achiziționării/închirierii pe perioada de implementare și durabilitate a proiectului, a unui nume de domeniu nou;
  • cheltuieli cu servicii de trecere a arhivelor din analog/dosare/hârtie în digital indexabil;
  • cheltuieli aferente achizițiilor de servicii de tip Cloud Computing pe perioada de implementare și durabilitate a proiectului;
  • cheltuieli aferente achiziționării de servicii pentru consolidarea securitatii cibernetice aplicabile pentru software/găzduire/rețele, pe perioada de implementare și durabilitate a proiectului;
  • cheltuieli cu serviciile pentru auditare tehnică IT (elaborare raport tehnic IT); Entitățile care furnizează astfel de servicii nu pot avea calitatea de furnizori și pentru alte cheltuieli eligibile în cadrul unui proiect.
  • cheltuieli cu instruirea personalului care va utiliza echipamentele TIC (cheltuială obligatorie în procent de maxim 10% din valoarea finanțată). În cadrul acestei categorii de cheltuieli vor fi cuprinse obligatoriu și cursuri în domeniul IT pentru persoanele responsabile cu conducerea și controlul întreprinderii, cursuri care să aibă rolul de a-i ajuta pe aceștia să conștientizeze rolul digitalizării în creșterea unei întreprinderi. Cursurile de competențe digitale trebuie să fie acreditate Autoritatea Națională pentru Calificări sau /și cu recunoaștere națională/ internațională etc.

Solicitările de finanțare vor fi transmise on-line prin utilizarea platformei pentru depunerea proiectelor de investiții finanțate în cadrul Planului Național de Redresare și Rezilență și poate fi accesată la următorul link: https://proiecte.pnrr.gov.ro

Sursa: MFE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.