Autoritatea de Management pentru Programul Operational Capital Uman din cadrul Ministerului Fondurilor Europene lansează apelul competitiv „Îmbunatățirea nivelului de cunoștințe/competențe/aptitudini pentru angajați”, aferent Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toți, AP 3/ PI 10.iii/3.12. Depunere solicitărilor de finanțare se face în MySMIS, începând cu data de 20.09.2018, ora 16.00 și pâna […]
Primăria Municipiului Deva oferă finanțări nerambursabile în valoare totală de 1.000.000 de lei
A doua sesiune de acordare a finanţărilor nerambursabile de la bugetul local pentru activităţi nonprofit de interes general se desfăşoară în perioada septembrie – 15 decembrie 2018. Persoanele fizice şi juridice fără scop patrimonial (asociaţii sau fundaţii constituite conform legii), care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, sunt invitate să depună oferte în vederea […]
Municipiul Deva sprijină confederațiile patronale
Primarul Municipiului Deva, domnul Nicolae-Florin Oancea, s-a întâlnit astăzi, 04 septembrie 2018, cu președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român, domnul Ioan Lucian, în cadrul unei întrevederi ce a avut loc la Primăria Municipiului Deva. Agenda discuțiilor a cuprins subiecte de interes pentru dezvoltarea comunități locale, domnul Președinte Ioan Lucian prezentând aspecte ce țin de activitatea […]
TOP 10 domenii de afaceri în România, ca rată de creștere
Potrivit lui Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România – AAFBR, un top al domeniilor de business în România, ca rată de creștere pe ultimii 10 ani, ar avea următoarea structură: Repararea echipamentelor de comunicaţii, la o cifră de afaceri de 371 de milioane de lei, este sectorul economic cu cea mai mare creştere, în […]
Start pentru sprijinirea investiţiilor cu impact major în economie
Începând cu 27 august se pot depune cererile de acord de finanţare pentru schema de ajutor de stat, având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie. Obiectivul schemei de ajutor de stat instituite prin H.G. nr. 807/2014, cu modificările și completările ulterioare îl reprezintă dezvoltarea regională prin sprijinirea realizării investițiilor de mare anvergură, […]
Tendinţe în evoluţia activităţii economice în trimestrul III – 2018
Ancheta de conjunctură în servicii a fost realizată de către Institutul Național de Statistică și se bazează pe estimările managerilor de întreprinderi, cu privire la tendinţa de evoluţie a activităţii economice. Ancheta s-a efectuat pe un eşantion de 2727 agenţi economici, reprezentativ pe ansamblul sectorului. Mărimea eşantionului a fost stabilită astfel încât eroarea de estimare […]
Oportunități de formare profesională
Descarcă prezentarea în format pdf aici.
Despre investitori și potențiali investitori în Deva (video)
Programul Comerț și Servicii 2018 – Ai 10 zile la dispoziție să soliciți până la 250.000 de lei
Microîntreprinderile și IMM-urile care prestează servicii sau comercializează bunuri vor putea solicita un ajutor financiar nerambursabil de până la 250.000 de lei, prin intermediul programului de Comerț și Servicii 2018. Sesiunea din acest an a programului de finanțare va fi activă pentru o perioadă de zece zile lucrătoare, începând cu data de 21 august, ora […]
S-a lansat apelul de proiecte pentru infrastructuri de inovare și transfer tehnologic
Prin intermediul acestui apel de proiecte vor fi sprijinite activități specifice realizării de investiții pentru dezvoltarea entităților de inovare și transfer tehnologic (ITT), implicit și a centrelor de competență, în concordanţă cu Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare și a documentelor regionale de specializare inteligentă, respectiv: crearea şi dezvoltarea infrastructurilor de inovare şi transfer […]