Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova transmite tuturor celor interesați invitația de a participa online la Moldova Trade Forum 2021 – un eveniment anual de promovare a exporturilor și o platformă de stabilire a parteneriatelor între producătorii din Republica Moldova și rețelele comerciale/distribuitorii din străinătate. 

În perioada 28-30 aprilie a.c., la acest eveniment online sunt așteptați peste 300 de producători de pe ambele maluri ale Nistrului, reprezentanți ai rețelelor comerciale din străinătate, distribuitori și experți economici cu renume. Ziua de 28 aprilie va fi dedicată dezbaterilor și va avea sesiuni de Q&A, urmând ca următoarele două zile să fie dedicate exclusiv sesiunilor de Matchmaking B2B.

Pentru informații despre eveniment și înregistrare vă rugăm să accesați link-ul https://moldova-trade-forum.b2match.io/home.

Primăria Municipiului Deva va fi reprezentată la acest târg de către Serviciul investitori, relații externe, înspre a promova potențialul investițional al municipiului și specificul economiei locale către cei interesați. Dacă există firme din Deva ce doresc să fie reprezentate de către Primăria Municipiului Deva la acest eveniment online (prin materiale de prezentare, oferte de colaborare, prezentare de produs/serviciu etc) sau doresc participe în formă individuală, pot să ne solicite sprijinul în acest sens.

Persoana de contact din partea Primăriei Municipiului Deva:
Cosmin Joițoiu
Consilier SIRE
Tel: 0724 562 799
email: birou.investitori@primariadeva.ro

Avantajele de participare pentru companii:
– Identificați noi parteneri de afaceri de pe piața locală și cea europeană;
– Stabiliți sesiuni individuale B2B pentru a dezvolta parteneriate de afaceri;
– Promovați compania și produsele Dvs pe piața externă;
– Descoperiți produse și servicii noi;
– Faceți cunoștință cu furnizori noi;
– Aflați de la experți naționali și internaționali cu renume despre soluțiile pentru depășirea efectelor negative ale crizei pandemice și promovarea exporturilor.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului ”Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade) finanțat de Suedia și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Persoana de contact din partea Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova:
Dna. Rodica Dimitriu
Direcția Relații Internaționale
Tel: 022 22 22 13 91
Email: rodica.dimitriu@chamber.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.