Autoritatea de Management pentru Programul Tranziție Justă (AM PTJ) lansează în consultare publică Ghidul solicitantului pentru acțiunea „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului” – componenta „Sprijin pentru creșterea durabilă a microîntreprinderilor și crearea de locuri de muncă”, împreună cu anexele, inclusiv Schema de măsuri de ajutor de minimis având ca obiectiv dezvoltarea microîntreprinderilor prin acordarea de sprijin pentru creșterea durabilă […]
36 de milioane de euro pentru microîntreprinderile din Regiunea Vest: Programul Regional Vest 2021-2027
Începând cu data de 01 noiembrie 2023, microîntreprinderile din Regiunea Vest pot depune proiecte în cadrul celor două apeluri în valoare totală de 36 de milioane de euro, lansate prin Programului Regional Vest 2021-2027. Cele două apeluri lansate în 31 august sunt dedicate microîntreprinderilor – atât celor din domeniul producției, cât și celor care au […]
132 de milioane de euro pentru investițiile productive în IMM-uri
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, Organism Intermediar al Programului Tranziție Justă pentru județul Hunedoara anunță că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat șase apeluri de proiecte destinate finanțării IMM-urilor. Este vorba despre 132 de milioane de euro pentru investițiile productive în IMM-uri și alte aproape 49 de milioane de euro pentru investițiile productive în ITI Valea […]
Finanțări nerambursabile între 30.000 – 60.000/200.000 de Euro pentru microîntreprinderile din Regiunea Vest (producție)
Cu începere de luna aceasta, există oportunitatea de a accesa finanțarea nerambursabilă disponibilă pentru microîntreprinderi, aferentă apelului de proiecte nr. PRV/1.3.A/1 – Sprijin pentru microîntreprinderi, destinat microîntreprinderilor care desfășoară activități în domeniul producției. Necesitatea acestei oportunități de finanțare lansată de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, joi – 31 august 2023, derivă din următoarele: Nivel […]
Actualizarea Bazei de Date pentru Investitori a municipiului Deva 2023 – demers GRATUIT
Stimați colaboratori, Primăria Municipiului Deva, prin Compartimentul investitori, relații externe, vine în sprijinul și întâmpinarea investitorilor interesați de potențialul economic al municipiului Deva. În continuare, dorim să vă punem în vedere Campania de actualizare a Bazei de Date pentru Investitori a Municipiului Deva, pornind de la următoarele particularități: dacă dețineți facilități (ex: terenuri pentru investiții, […]
Consultare publică: Finanțări nerambursabile de până la 2 milioane euro pentru IMM-urile din județul Hunedoara, prin Programul Tranziție Justă
Autoritatea de Management pentru Programul Tranziție Justă a lansat, la data de 27 aprilie 2023, în consultare publică Ghidul Solicitantului – Acțiunea Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului – Componenta Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă – Proiecte cu finanțare nerambursabilă mai mică de 2 milioane euro în județele […]
Microîntreprinderile din Regiunea Vest pot accesa finanțare nerambursabilă de până la 200.000 euro
ADR Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional (PR) Vest 2021-2027, lansează în consultare publică versiunea draft a primului Ghid de finanțare pentru mediul de afaceri. Apelul de proiecte este adresat microîntreprinderilor (0-9 angajați) cu sediul social în Regiunea Vest și locația de implementare a proiectului în mediul urban sau în stațiunile turistice atestate din Regiunea […]